Facebook Twitter

Tomatele pot crește și cu mai puțin azot!

O lucrare publicată recent în revista Agronomy arată în premieră o analiză transcriptomică și metabolomică integrată a răspunsului la disponibilitatea azotului (N) într-o cultură de tomate. Acest studiu oferă, de asemenea, noi perspective asupra reglementării răspunsurilor la condiții de intrări limitate (suboptimale) de azot, care sunt compatibile cu o agricultură mai durabilă. De asemenea, oferă noi date despre mecanismele moleculare implicate în reglare și relația lor cu răspunsurile la stresul oxidativ și deficiența de fosfat.
Acesta este un exemplu de cercetare colaborativă în care oamenii de știință din diferite laboratoare ale universităților australe (Javier Canales), Politehnica din Valencia (Begoña Renau-Morata, Rosa-Victoria Molina, Eugenio G. Minguet, Víctor García-Carpintero, Sergio G. Nebauer), Institutul Universitar pentru Conservarea și Îmbunătățirea Agrodiversității din Valencia, COMAV (Jaime Cebolla-Cornejo, Raúl Martí, Víctor García-Carpintero, Joaquín Cañizares) și INIA-CSIC (Laura Carrillo, Lu Yang, Joaquín Medina). Acest efort de cooperare a făcut posibilă efectuarea unei analize multidisciplinare care include studii moleculare, metabolice și fiziologice, pentru a studia răspunsul la limitarea nutrițională a azotului la tomate.
Azotul este o componentă importantă a moleculelor biologice din plante și, prin urmare, disponibilitatea sa în sol este un factor esențial pentru creșterea și productivitatea culturilor. La plantele terestre, azotatul (NO 3 -) este principala sursă de azot anorganic și aplicarea acestuia ca parte a îngrășămintelor cu azot este responsabilă pentru creșterea randamentelor culturilor la scară globală în ultimele decenii. Cu toate acestea, numai o mică proporție din îngrășămintele cu azot este folosită de plante, ceea ce provoacă efecte negative asupra mediului și sănătății. În consecință, este urgentă dezvoltarea de noi strategii și soluții pentru creșterea eficienței utilizării azotului în culturi, menținerea randamentelor culturilor și reducerea ofertei de azot.
Efectul limitării de azot la plante a fost studiat la plantele model precum
Arabidopsis thaliana și la un număr foarte limitat de culturi de interes agronomic. Cu toate acestea, o cunoștință aprofundată a componentelor și mecanismelor moleculare implicate în răspunsul adaptativ la limitarea azotului lipsește încă, atât în ceea ce privește metabolismul, cât și referitor la producția de fructe și la calitate în culturile horticole. În această lucrare, impactul aprovizionării limitate cu nitrați (suboptimal) asupra transcriptomului și metabolomului de tomate este analizat pentru a identifica gene / module, căi metabolice și factori cheie de reglementare care pot fi utilizați în noile programe avansate de reproducere.
Rezultatele oferă un catalog complet de gene care își schimbă expresia ca răspuns la disponibilitatea de azot în diferitele organe ale tomatei. De asemenea, a permis identificarea modulelor și a unui grup de factori de reglare asociați care pot juca un rol esențial în controlul expresiei genelor implicate în asimilarea nitraților, transportul azotului și carbonului către fructe, precum și stresul oxidativ și fotosinteza în timpul limitării nitraților la tomate.



 
 
 
 
 
 

Abonează-te la Newsletter

Pentru a fi la curent cu ultimele știri și oferte, abonează-te la newsletter. Nu trimitem spam.