Cercetătorii de la Centrul pentru Biotehnologie și Genomică a Plantelor, un centru comun al Universității Politehnice din Madrid și al Institutului Național de Cercetare și Tehnologie Agricolă și Alimentară al CSIC (CBGP, UPM/INIA-CSIC) au participat la un macro-studiu genetic ca să analizeze evoluţia viţei de vie şi procesul de domesticire a acesteia. Prin secvențierea a 2.448 de genomi din probe de viță de vie, colectate de 23 de instituții științifice din 16 țări din bazinul mediteranean și din Asia de Est, cercetătorii au descoperit că domesticirea strugurilor nu a avut loc printr-un singur proces, ci a fost dublu. Rezultatele sunt publicate în revista Science.
Domesticirea plantelor, care stau la baza apariției civilizației umane, a avut loc printr-o interacțiune complexă a proceselor geologice, biologice și culturale. În cazul viței de vie, ciclurile glaciare care s-au petrecut în Pleistocen (între 2,5 milioane de ani și 11.700 de ani) au împărțit ecotipurile viței de vie în două, adică subpopulațiile diferențiate genetic restrânse la un anumit habitat: est și vest. Ultimul avans glaciar de acum circa 11.000 de ani a determinat împărțirea ecotipului oriental în două grupe, situate în Orientul Apropiat și în Caucazul de Sud, ceea ce a permis producerea viței de vie de masă și, respectiv, a vinului, și care dezvăluie un proces dublu de domesticire a viței de vie.
„În ciuda faptului că sunt separate de peste 1.000 km, cele două procese de domesticire par să fi avut loc simultan, după cum indică urmele genetice ale selecției în diferite gene implicate în domesticirea viței de vie”, explică Rosa Arroyo García, cercetător care conduce CBGP. grupul care a participat la studiu.
Deși procesul identificat în Caucazul de Sud este asociat cu vinificația timpurie, adevărul este că difuzarea și influența sa geografică a fost foarte limitată. Dimpotrivă, domesticirea în Orientul Apropiat a ajuns să domine întregul bazin mediteranean datorită rutelor comerciale, care au acționat ca un factor cheie în promovarea fluxului genetic al acestei specii. Aceste evenimente sunt legate de migrația timpurie a fermierilor în Europa și de consolidarea viticulturii în formarea unor societăți sedentare.
Potrivit cercetătorilor, originea vinului în Europa de Vest este asociată cu fertilizarea încrucișată (introgresiune) între populațiile sălbatice din Europa de Vest și strugurii domestici din Orientul Apropiat, care au fost utilizați inițial ca sursă de hrană. Această introgresiune, care a avut loc în perioadele mezolitic și neolitic (între 10.000 și 3.000 î.Hr.), a dat naștere unor strămoși unici în Balcani, Peninsula Iberică și Europa de Vest.
Propagarea plantelor domesticite din Orientul Apropiat în noile medii europene este asociată cu o cerință de adaptare. „Fluxul de gene de la populațiile sălbatice la formele domestice poate fi dificil de evitat și oferă atât o variație adaptată la nivel local, cât și o reapariție a trăsăturilor sălbatice. În vița de vie, datorită încrucișărilor cu plante sălbatice, s-au dobândit adaptări la mediu care sunt asociate cu stresul hidric și rezistența la boli”, spune Arroyo.
Această introgresiune adaptivă este, de asemenea, asociată cu o schimbare în utilizarea strugurilor, deoarece unele trăsături sălbatice pot compromite utilizarea sa comestibilă. În comparație cu strugurii de masă, cei folosiți la fabricarea vinului sunt mai mici, cu coajă groasă și cu un conținut mai mic de zahăr. Aceste trăsături seamănă mai mult cu cele ale strugurilor sălbatici, făcându-i mai potriviți pentru vinificație și mai puțin atractivi pentru consum.
Toate aceste date au permis autorilor studiului să dezvăluie rolul important al viței de vie în debutul timpuriu al agriculturii în toată Eurasia și să ajungă la concluzia că ciclurile glaciare și adaptarea cu accesările sălbatice au modelat procesul dublu de domesticire a strugurilor și boom-ul vinului.
Articolul original este disponibil urmând Dual domestications and origin of traits in grapevine evolution | Science
