Facebook Twitter

Pentru atingerea obiectivelor ONU de dezvoltare durabila, trebuie apărată abordarea științifică!

Într-un interviu publicat recent pe portalul IEG Vu, secretarul general al EuropaBio, Joanna Dupont-Inglis, cere o schimbare în sistemul european de autorizare a organismelor modificate genetic (OMG) și a celor îmbunătățite prin noi tehnici de editare genetică.

În cuprinsul interviului, Dupont-Inglis a reiterat faptul că hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene (UE) prevede că organismele obținute prin mutageneză constituie OMG și trebuie să supuse obligațiilor prevăzute în directiva privind organismele modificate genetic. Practic, decizia echivalează toate produsele editate genetic cu OMG-uri, chiar dacă nu a fost introdus niciun material genetic extern.

Dupont-Inglis a mai reamintit și că sistemul UE de aprobare a OMG-urilor este atât de lent și costisitor încât chiar și autorizațiile de import reprezintă un obstacol insurmontabil pentru IMM-uri și instituțiile publice. "Considerăm că Directiva 2001/18 ar trebui să reglementeze organismele transgenice, adică organismele în care s-a introdus material genetic suplimentar. Produsele care nu sunt transgenice și care sunt comparabile sau nu pot fi diferențiate de cele obținute prin procese naturale și tehnici convenționale nu ar trebui tratate ca produse transgenice".

Secretarul general al EuropaBio afirmă că această decizie ar putea face inovarea europeană în domeniul științelor vieții să se oprească. De asemenea, a reamintit că întreaga comunitate științifică europeană a făcut un apel pentru o schimbare. Ea a mai adăugat că sistemul de aprobare din UE a împiedicat deja fermierii să acceseze produse care au fost folosite în siguranță de decenii, în alte părți ale lumii. Potrivit reprezentantului EuropaBio, sistemul existent pentru OMG-uri în UE ar putea și ar trebui să funcționeze mult mai bine, chiar și în cadrul directivei existente.

Joana Dupont-Inglis afirmă că "toate produsele clasificate ca OMG-uri au puține șanse de a obține un acces echitabil pe piața europeană". EuropaBio este ferm convinsă că, pentru a promova Obiectivele ONU pentru Dezvoltare Durabilă până în anul 2030, este necesar și adecvat a se apăra abordarea științifică, prin valorificarea beneficiilor tehnologiilor moderne, inclusiv biotehnologia.

În aceast context, Dupont-Inglis a subliniat unele dintre aplicațiile promițătoare pe care editarea genomului le poate avea în domeniul dezvoltării de fructe și legume rezistente la boli și dăunători, produse cu potențial alergenic mai mic, uleiuri de soia cu conținut redus de grăsimi trans, cereale care folosesc apa într-un mod mai eficient sau cu randamente îmbunătățite.

Interviul integral este disponibil pe https://iegvu.agribusinessintelligence.informa.com/CO228221/Interview-EuropaBio-head-calls-for-change-in-EUs-ag-tech-approval-system



 
 
 
 
 
 

Abonează-te la Newsletter

Pentru a fi la curent cu ultimele știri și oferte, abonează-te la newsletter. Nu trimitem spam.