Facebook Twitter

Parlamentul britanic cere guvernului o nouă lege privind editarea genetică

Un grup de parlamentari britanici, aparținând mai multor partide, au solicitat guvernului să stimuleze agricultura națională, scăpând de reglementările europene care blochează în prezent accesul la instrumente de îmbunătățire genetică, instrumente la care au acces alți concurenți non-UE. Această solicitare vine într-un moment cheie în Brexit, când se află în lucru un proiect pentru o nouă lege agrară.

Printre altele, parlamentarii doresc să se schimbe definiția unui organism modificat genetic (OMG) pe care Uniunea Europeană o stabilește prin reglementările sale cu o definiție compatibilă cu Protocolul de la Cartagena, la care Regatul Unit este semnatar. Măsura ar oferi oamenilor de știință britanici, fermierilor, producătorilor de semințe și crescătorilor de animale același acces la noile tehnologii de editare a genelor ca și celor din țările din afara Uniunii.

Solicitarea a fost făcută de Echipa de Știință și Tehnologie Agrară a Grupurilor Parlamentare All-Party (APPG), un grup care s-a interesat, de asemenea, de perspectivele tehnicilor de editare a genelor mai avansate, precum CRISPR. Deputații consideră că aceste tehnici ar putea prezenta pentru Marea Britanie oportunități imense de a ține pasul cu cerințele pentru o productivitate agricolă mai ridicată, eficiența resurselor și rezistența de mai lungă durată la dăunători și boli.

Această petiție este un răspuns la prejudiciile pe care agricultura britanică le-a suferit începând din iulie 2018, când Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis că aceste noi instrumente de editare genetică trebuie reglementate ca OMG, ceea ce a pus Uniunea Europeană în dezacord cu Statele Unite, Australia și Japonia. Comunitatea științifică europeană a criticat cu fermitate hotărârea, despre care a afirmat că este un obstacol în calea inovării și sustenabilității europene și că nu are nicio justificare științifică. „Un OMG nu este același lucru cu un organism editat genetic, care se obține cu tehnici precum CRISPR”, s-a arătat în argumentația comunității științifice.

Miniștrii britanici și-au exprimat dezacordul față de decizia CJUE și au declarat că, în opinia guvernului britanic, organismele obținute prin editare genetică nu ar trebui să fie supusă reglementării OMG-urilor, întrucât modificările ADN care se fac cu tehnologiile CRISPR ar fi putut fi produse și în mod natural sau prin metode tradiționale de reproducere.

Președintele APPG, Julian Sturdy, a declarat că modificările propuse la Legea Fermelor vor „elibera” sectorul agroalimentar britanic și vor permite „cercetătorilor britanici fantastici să dezvolte trăsături care să sprijine sisteme agricole mai durabile în părțile mai puțin dezvoltate ale lumii”.

Articolul original este disponibil pe https://www.farminguk.com/news/mps-call-for-ag-bill-to-boost-precision-breeding-post-brexit_55716.html?mc_cid=979233dc51&mc_eid=63dbba79d4



 
 
 
 
 
 

Abonează-te la Newsletter

Pentru a fi la curent cu ultimele știri și oferte, abonează-te la newsletter. Nu trimitem spam.