Facebook Twitter

Comunicat de presa - 24 februarie 2010

La nivel global cresc suprafeţele cu plante modificate genetic, dar Europa pierde trenul

Bruxelles, 24 februarie 2010

Mai mult decât oricând, fermierii din întreaga lume se îndreaptă spre plantele modificate genetic (MG), recunoscând  multitudinea beneficiilor pe care aceste culturi le oferă.

Potrivit cifrelor comunicate în cursul zilei de ieri de către Serviciul Internaţional pentru Achiziţia Aplicaţiilor Agro-biotehnologice (ISAAA), în anul 2009, 14 milioane  fermieri au cultivat plante transgenice pe o suprafaţă de 134 milioane hectare (330 mil acri) în 25 de ţări, comparativ cu anul 2008, când cifrele corespunzătoare au fost 13.3 milioane fermieri şi 125 milioane hectare (ceea ce reprezintă o creştere de 7%)  (www.isaaa.org).

Suprafeţe-record au fost înregistrate pentru toate cele patru culturi biotehnologice importante. Pentru prima dată, soia transgenică a ocupat mai mult de trei sferturi din cele 90 milioane hectare cultivate la nivel global, bumbacul transgenic aproape jumatate din cele 33 milioane hectare din total, porumbul transgenic a fost cultivat pe o suprafaţă mai mare de un sfert din cele 158 milioane hectare cu porumb la nivel mondial şi rapiţa modificată genetic pe mai mult de o cincime din cele 31 milioane hectare cultivate în lume.

De remarcat că 13 milioane din cei 14 milioane de fermieri, sau 90%,  sunt fermieri mici sau cu resurse limitate din ţări în curs de dezvoltare. Suprafaţa cultivată cu bumbac transgenic în Burkina Faso a crescut de la 8.500 hectare la 115.000 hectare, adică de la 2% la 29% din totalul cultivat la nivelul ţării – cea mai mare creştere înregistrată vreodată.

Opinia lui Willy de Greff, Secretarul General al EuropaBio, a fost: “Aceste cifre arată că tehnologia îşi demonstrează încă o data beneficiile. În fiecare an, din ce în ce mai mulţi fermieri din întreaga lume aleg să cultive plante MG datorită avantajelor reale pe care acestea le oferă. Mai ales în ţările în curs de dezvoltare, micii fermieri care se indreaptă spre această tehnologie sunt din ce în ce mai numeroşi. Este clar că în timp ce restul lumii progresează, Europa ratează înca o data oportunitatea de a vedea beneficiile rezultate în urma utilizării biotehnologiilor. Oare când vom învăţa ceva din toate acestea?

  Pentru mai multe informaţii, vă rog a contacta:

Joseph Buxton Tel: +32 2 739 11 62 Mobil: +32 473 330064 Email j.buxton@europabio.org

Nicolae Hristea Director Executiv Tel. +40 721 070095 Email nicolae.hristea@agrobiotechrom.ro

   Despre EuropaBio

   Misiunea EuropaBio este promovarea unei biotehnologii inovative şi dinamice bazate pe industria din Europa. EuropaBio, (Asociaţia Europeană pentru Bioindustrie), are 69 membri corporatişti şi 7 asociaţi ce îşi desfăşoară activitatea în întreaga lume, 4 bioregiuni şi 26 asociaţii naţionale de biotehnologie ce reprezintă circa 1800 de inteprinderi mici şi mijlocii.

   Despre AgroBiotechRom

   Este o asociaţie profesională a producătorilor şi utilizatorilor de biotehnologii agricole din România, având caracter independent, non-guvernamental, non-profit, apolitic, cu personalitate juridică, guvernată de legile interne şi internaţionale în vigoare.



 
 
 
 
 
 

Abonează-te la Newsletter

Pentru a fi la curent cu ultimele știri și oferte, abonează-te la newsletter. Nu trimitem spam.